Istoric

Centru de Plasament nr.5 „Sfântul Nicolae” Câmpia Turzii sau Casa de Copii Școlari Câmpia Turzii a fost o unitate de ocrotire a copiilor, str. Gheorghe Barițiu, nr. 57 din localitatea Câmpia Turzii, jud. Cluj.

Denumiri instituție:

1.Istoric Centru de Plasament nr. 5 „Sfântul Nicolae” (Casa de Copii Școlari) Câmpia Turzii, Jud. Cluj.

Casa de Copii Școlari Câmpia Turzii, Jud. Cluj, s-a înființat ca urmare  a  evenimentelor de la aceea perioadă.

 Motivele  înființării Casei de Copii la Câmpia Turzii?

Casa de Copii Școlari din Câmpia Turzii s-a înființat din următoarelor motive:

 În perioada 1974-1975 în apropierea școlii se construia clădirea ce urma să fie casa de copii școlari și inspectoratul școlar îl delegase pe d-nul Rus Eugen- director școală să urmăresc desfășurarea lucrărilor.

În 1968 au fost o serie de evenimentelor în Cehoslovacia, s-a desființat regiunea  Cluj și s-a revenit la împărțirea administrativ – teritorială a țării pe județe și fiecare trebuia  să-și aducă copiii cât mai aproape de casă, respectiv faptul că mai multe clădiri din Prundul Bârgăului, jud. Bistrița Năsăud trebuiau retrocedate M.Ap.N. ;

Copiii după terminarea școlii trebuia să-și găsească un serviciu, iar la Câmpia Turzii exista Combinatul Metalurgic din Câmpia Turzii care putea asigura locuri de muncă pentru viitorii tineri. În plus instituția nu era amplasată în centre aglomerate spre a  fi feriți copii de tentațiile marilor orașe.

Lucrările de construcție a acesteia s-au terminat în anul 1975 (vezi nota 1 și 3).

Casa de Copii Școlari Câmpia Turzii interviu cu Rus Eugen, vezi video.

 În cadrul unității erau asigurate condiții minime de viață pentru copii (cazare, masă, haine, etc.), aceștia erau băieți proveniți de la Casa de Copii din Gherla, iar din iunie 1976 au venit 260 de copii cu vârste între 7 și 23 de ani de la Casa de Copii Prundu Bârgăului jud. Bistrița Năsăud ca urmare desființării acesteia (vezi Nota 3).

La început anului 1977 au fost vremuri grele pentru acești copii în ce privește dotarea unității, confortul acestuia  (apa caldă, încălzirea spațiilor de cazare și studiu…,) an de an s-au adus îmbunătățiri.

Casa de Copii Școlari Câmpia Turzii a funcționat timp de 30 de ani, între 1975-2005. În anul 1998 își schimbă denumirea în Centru de Plasament nr.5 „Sfântul Nicolae” în momentul de față în această clădire funcționează „Complexul de servicii comunitare destinat persoanelor adulte și  „Căminul pentru persoane vârstnice” în subordinea D.G.A.S.P.C. Cluj (vezi Nota 1 și 2).

Căminul pentru persoane vârstnice este un centru rezidenţial de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice care acordă servicii de asistenţă şi îngrijire medicală, îngrijire personală, supraveghere, socializare, recuperare şi reabilitare, suport emoţional, activităţi de petrecere a timpului liber persoanelor vârstnice aflate în situaţii de dificultate sau în risc de excluziune socială, admise în centru, pe o perioadă nedeterminată.

Pentru mai multe informații vezi  Reportaj  Ziar 21 realizat de Nicușor Lăcătuș fostului director Rus Eugen și DGASPC Cluj

Note:

1. Câmpia Turzii – O istorie a municipiului în date de bază, Mircea N. Nemeș și Emil Bujor, p. 31

2.Știați că”, în Câmpia Turzii a funcționat între anii 1975 -2005 Casa de Copii Școlari Câmpia Turzii?, Ziarul 21 din 21 iunie 2021, Nicușor Lăcătuș

3.Reportaj despre educație și disciplină la fosta Casă de Copii Școlari Câmpia Turzii. Interviu cu Rus Eugen, directorul din perioada 1975-1993 , Nicușor Lăcătuș, „Ziarul 21” din Turda, 20.07.2020.

4.Hotărârea  Consiliului Județean Cluj  nr. 138 din 28.11.2003 privind Statutul  Județului Cluj , cap. VII, lit. e,  pag. 15 de unde rezultă că Centru de Plasament nr. 5 „Sfântul Nicolae” Câmpia Turzii este instituție de asistență socială în jud. Cluj.

Bibliografie:

Directorii unității:

  •  Prof. Rus Eugen 1975 – 1993.
  • Înv. Buglea ioan  1993 – 1997
  • Prof. Luca  S. 1997- 1999
  • Prof. Anisia Ioan 1999 – 2005.

Astăzi în fosta instituție funcționează Complex de servicii comunitare persoane adulte Câmpia Turzii  și Căminul pentru persoane vârstnice din  Câmpia Turzii.

Observație:

a. În pozele de mai jos sunt o parte din conducerea unității cu  personalul didactic , administrativ și gospodăresc (prof. Rusu Eugen si înv. Buglea Ioan – foști directori; prof. Radu Trăian și prof. Tarau Ioan respectiv înv. Jurcă Alexandru – personal didactic iar personal adminstrativ :  Rus Letiția , Hegheș Rodica , Halalai , d-nul Corbu și personal gospodăresc Rus Mihai, Trif Monica, Roaba, Rozica și Man Eleonora).

Vezi: Inundațiile de la *TURDA – CÂMPIA TURZII* din anul 1975