Portret de dascăl. Interviu cu Susana Rus, profesor de istorie

Dascăl de suflet  – “Istoria era universul meu“

Istoria, pentru orice națiune, este materia de căpătâi în trezirea conștiinței, ea trebuie mereu cultivată începând cu cei mai mici elevi, continuând cu studenți și așa mai departe.  Marele istoric  Nicolae Iorga, a afirmat în dese rânduri: ,,Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”.  Pornind de la titlul acestui articol  ,,Istoria era universul meu”, ne dăm seama cât de important este  rolul dascălului. Dnul Ioachim Nemeș a fost un profesor de istorie, de un mare prestigiu, care și-a pus puternic amprenta în alegerea carierei a multor profesori de istorie,  printre care și intervievata noastră, dna profesor de istorie, actualmente pensionar Rus Susana. În acest număr al săptămânalului Ziarul 21, dna Rus Susana, a avut amabilitatea de a ne  relata câteva aspecte din cariera domniei sale ca dascăl.

Rep.:  Pentru început vreau să vă mulțumesc, dna dirigintă, (în clasa gimnazială dna profesor Rus Susana mi-a fost dirigintă) că ați avut amabilitatea de a ne acorda acest interviu, cititorilor noștri. Puteți să ne dați câteva date biografice?

Rus Susana, profesor de istorie, actualmente pensionar:

-Mă numesc Rus Susana, m-am născut în vremea  războiului în 8 octombrie 1943 în Câmpia Turzii într-o familie alcătuită din părinții Duca Gligor și Susana, care au avut 4  copii. Părinților le-am purtat un respect deosebit. Ei erau țărani și de-a lungul anilor și-au mărit proprietatea în speranța că vor avea ce să lase urmașilor. Visul lor a fost întrerupt brutal în anul 1962 când tăvălugul colectivizării i-a deposedat de proprietatea agrară, animalele și utilajele agricole care au devenit proprietate cooperatistă. Culmea ipocriziei au trebuit să depună cerere ca să-i deposedeze de toată avuția.  Cu alte cuvinte s-au culcat seara proprietari și s-au trezit dimineața expropriați.

Rep.: Unde ați făcut școala?

Rus Susana: Am urmat școala elementară precum și Liceul Real-Uman în orașul Câmpia Turzii, unde am întâlnit un colectiv de cadre didactice bine pregătit, care ne-au transmis cunoștințe solide și fără niciun fel de meditații cum sunt astăzi la modă, aproape toți colegii din clasa mea de liceu am intrat la diverse școli tehnice și facultăți. Pasiunea mea în liceu a fost istoria, așa că am frecventat și absolvit Institutul Pedagogic din Cluj, Facultatea de Istorie-Geografie.

Rep.: Puteți să ne spuneți câteva cuvinte despre familia dumneavoastră?

Rus Susana: Familia mi-am întemeiat-o în anul 1964 căsătorindu-mă cu prof. Rus Eugen, aceasta s-a dovedit a fi trainică, devreme ce durează de 56 de ani, lucru pe care astăzi mulți tineri nu-l prea înțeleg. Fiul nostru Florin are o familie frumoasă, alături de nora noastră Stanca și cei doi copii minunați, Octavian și Mălina, lumina ochilor noștri. Împrejurările vieții i-au făcut să ajungă și să trăiască în Franța, unde pot spune că se află jumătate din inima mea.

Rep.: Ce va atras spre istorie, spre învățământ?

Rus Susana: Istoria este o știință complexă care îți permite să faci conexiuni între cauze, efecte și urmări ale evenimentelor petrecute la nivel național și internațional. Îți dă posibilitatea să pătrunzi în mirifica lume a popoarelor cu o tradiție și cultura lor diversă. Alegerea profesiunii a fost determinată de trei factori:

1. a) lecturile parcurse de-a lungul anilor de școală în special din domeniul istoriei;
2. b) influența regretatului profesor de istorie Ioachim Nemeș, care, fiind un bun orator ne purta în anii de liceu pe toate meridianele lumii, de-a lungul tuturor epocilor istorice. Dacă s-ar face o statistică câți elevi ai domnului profesor au devenit la rândul lor profesori de istorie, cred că am rămânea impresionați de performanța acestui dascăl care numai cu ajutorul cuvântului și a hărții desfășura lecții memorabile;
3. c)dragostea pentru copii;

Am simțit nevoia să lucrez în învățământ pentru că am iubit întotdeauna copiii, simțeam că mă pot apropia de ei, iar istoria era universul meu. Dascălul care nu iubește copiii, nu are ce căuta în învățământ pentru că poate schilodi suflete nevinovate.

Rep.: Care a fost primul loc de muncă, unde ați predat prima dată?

Rus Susana: Pe vremuri cadrele didactice, în general își începeau cariera la sat, acolo se formau, cunoșteau comunitatea locală,  învățam să aprecieze și să fie apreciați de oameni. Am început să predau la școlile generale din Aruncuta, Triteni  Hotar, Sopor și Viișoara, apoi am ajuns în orașul Câmpia Turzii la Școala Generală nr. 3 (Iuliu Deac) cu complectarea catedrei la Școala Generală nr. 2 (Avram Iancu), și în sfârșit din anul 1972 și până la pensionare (1999) am predat timp de 27 de ani la Școala Generală nr. 1 (actualmente ,,Mihai Viteazul”) unde am ocupat catedra de istorie prin concurs. Catedrele se eliberau foarte greu pentru că la o clasă erau ore puține și școlile aveau în general o catedră sau cel mult două.

Rep.: Ați predat istorie înainte de revoluție și după, cum erau elevii?

Rus Susana: Copiii pot fi comparați cu un burete care absoarbe cunoștințe peste cunoștințe, unii mai multe, alții mai puține, lucru care depinde de metodele didactice folosite, de posibilitățile lor intelectuale dar și de atitudinea părinților față de școală. Înainte de revoluție, când nu existau atâtea tentații, când nu exista decât proprietatea de stat, toți copiii erau egali, se ajutau mai mult între ei, citeau mai multă literatură și rezolvau mai multe probleme de matematică în timpul vacanței. După revoluție internetul le-a deschis mai multe oportunități, mai multe informații. Elevi buni și foarte buni au putut fi întâlniți în ambele perioade. Dacă programa școlară ar fi  mai aerisită, atunci copiii ar avea posibilitatea să-și însușească mai ușor cunoștințele de la cele minime la cele complexe.

Rep.: Cât de greu sau cât de ușor v-a fost să ajungeți la inimile lor?

Rus Susana: Totdeauna m-am condus după principiul respectul naște respect, deci oricare copil simte nevoia să fie tratat frumos, să nu fie bruscat și certat, simte nevoia să fie apreciat și încurajat și dacă profesorul știe că pe lângă neajunsuri elevul are și părți bune, va pedala pe calitățile lui, pentru a diminua sau anula neajunsurile, atunci lucrurile vor decurge normal. În mod special am acordat multă atenție elevilor de la Casa de Copii, care lipsiți de afecțiunea părinților se atașau mai ales de profesoare cu multă simpatie și dacă primeau atenție erau câștigați definitiv. Dintre ei unii erau invitați în familiile dascălilor, se jucau cu copiii acestora și astfel  deveneau mai buni, mai empatici. Acești tineri și astăzi vizitează familiile profesorilor, țin legătura cu ei și se bucură de fiecare revedere. Uneori te apropii mai ușor de inima acestor copii, alteori mai greu, dar perseverența dă roade, chiar și mai târziu.

Rep.: Cum ar trebui să fie relația profesor-elev?

Rus Susana: Relația profesor-elev se stabilește treptat de-a lungul anilor de studiu. Această relație începe timid, cu tatonări de ambele părți, fie prin intermediul orelor de studiu, fie prin activitățile extrașcolare, fie ca profesor diriginte. Elevii cei mai buni frecventau cercul de istorie, astfel cu ajutorul lor am organizat cabinetul cu numeroasele materiale confecționate prin munca lor, (planșe, tabele cronologice, hărți, obiecte pentru colțul muzeistic din istoria locală.) Eram pregătiți pentru concursuri între școli sau olimpiade. Legături strânse se stabileau și pe relația profesor diriginte – elev- părinți prin organizarea drumețiilor, excursiilor, a colectării materialelor refolosibile, astfel orașul era mai curat, programe artistice prin care se ocupa timpul liber al copiilor. Se cunoștea în amănunt situația familiei, astfel fiecare elev era vizitat acasă de profesorul diriginte și această legătură ducea la un control benefic asupra copilului.

Rep.:  Ce sfat ați da părinților?

Rus Susana: Să fie mereu alături de copil, indiferent dacă greșește sau se remarcă la școală, să-l ajute cu sfatul în orice situație. Părinții să aibă cerințe unice față de copil, să fie conștienți în aplicarea lor, să recunoască anturajul  și să intervină dacă nu este potrivit. Să păstreze o strânsă legătură cu școala. Să-l obișnuiască cu munca și să-l facă să respecte un regim zilnic de pregătire al lecțiilor. Meseria de părinte este cea mai grea meserie din lume iar dacă părintele eșuează în educarea copilului, sigur eșuează și copilul în viață. Părintele stabilește regulile și tot el acordă recompensele cu măsură.

Rep.: Puteți să îmi spuneți  câteva concursuri sau olimpiade unde ați participat cu elevii dumneavoastră?

Rus Susana: Istoria prin excelență contribuie la dezvoltarea patriotismului prin intermediul concursurilor tematice pe care le organizam cu ocazia aniversării unor evenimente, concursuri între școli care se terminau cu câștigarea  unor premii în cărți, acordate câștigătorilor. La Școala ”Mihai Viteazul” am reușit să-mi atrag mulți elevi dornici să-și testeze cunoștințele prin participarea la olimpiade. Aceste concursuri erau între școli etapă pe oraș, apoi la nivel de județ și eventual la nivel național. La județ am avut câștigători situați pe primele trei locuri și mențiuni, printre aceștia pot să enumăr câteva nume: Bircea Marian, Jomolean Cecilia, Dinuț Amalia, Cioruța Maria și alții în mod excepțional Moldovan Alexandra care după premiul I județean, la faza pe țară a obținut o mențiune specială.

Rep.: Cunoașteți foști elevi,  oameni de succes în domeniul învățământului?

Rus Susana: Mulți elevi din trecut au devenit învățători și profesori cu rezultate foarte bune în învățământ. Pot să enumăr o mulțime, dar fără să se supere cei pe care nu-i menționez, mă opresc la câteva nume, Mera Bozdog Paula director al Colegiului Tehnic ”Victor Ungureanu”, Oltean Moldovan Carmen profesor la Liceul Teoretic ”Pavel Dan” iar Szilaghy Mariana, Achimaș Șandor Simona și Manda Mariana mi-au devenit colege de cancelarie la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din localitate.

Rep.: Care este amintirea plăcută din viața dumneavoastră de dascăl?

Rus Susana: Îmi permit să amintesc trei momente plăcute:

a) Paula Mera în semn de respect mi-a adus la sfârșit de liceu în 1997, un sonet, din care citez: Au trecut deja patru ani de liceu, au fost frumoși….dar stau și mă gândesc  când am primit prima notă la istorie, în clasa a V-a, era 8… am plâns atunci mult, și apoi ultima teză la istorie din clasa a VIII-a, pe care am citit-o în fața clasei primindu-vă felicitările. Sunt lucruri pe care nu le pot uita. Fosta dumneavoastră elevă Paula Mera.

b) Mă vizitează în 2017 un tânăr care atunci când mă vede mă întreabă dacă poate să mă îmbrățișeze și la răspunsul meu afirmativ mă strânge în brațe. Eram nedumerită, nu-l recunoșteam dar la o mișcare bruscă a capului îi văd ochii strălucitori care îmi amintesc de elevul Băla Vasile căruia i-am fost profesor diriginte. Vizita lui m-a impresionat, mai ales că nu făcea parte dintre cei mai buni elevi dar foarte important a ajuns un om responsabil.

c) Un alt elev foarte drag mie este Nicușor Lăcătuș, căruia i-am fost profesor-diriginte, crescut la Casa de Copii Școlari, Câmpia Turzii, aș putea spune ,,copilul de suflet al familiei mele”. În lipsa băiatului nostru din țară, în afară de el, Nicușor este cel care se interesează mereu de noi, ne vizitează des, ne încurajează telefonic, mai ales în perioada de pandemie și spune că-i foarte îngrijorat când nu-i răspundem rapid la telefon. El m-a impresionat prin evoluția lui spectaculoasă, prin încrederea de care se bucură la locul de muncă la Unitatea Militară de la Luna. Nicușor a reușit prin munca de voluntariat de peste 20 de ani, prin Asociația Civică pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară, organizată de el, să acorde ajutor multor oameni din oraș, apoi s-a implicat în activitatea culturală punând bazele grupului vocal ”Melody” precum și implicarea de peste 35 de ani, ca instrumentist în fanfara ,,Promenada” Câmpia Turzii. Toate acestea i-au adus în 2017 titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Câmpia Turzii,  titlul pe care nu îl poate obține oricine.  Aceste trei exemple de tineri la educarea cărora mi-am adus contribuția și eu mă fac să cred că pot să fiu mulțumită de munca ce am desfășurat-o.

Rep.: Care din personalitățile istorice v-au impresionat?

Rus Susana: Istoria României este atât de bogată în oameni de valoare care s-au remarcat prin contribuția pe care am avut-o la progresul societății, îmi este greu să fac alegerea acestora. Totuși mă voi opri la personalitatea reginei Maria puțin cunoscută înainte de revoluție. Acest personaj, a ajuns să fie iubit de elevi pentru frumusețea și faptele uimitoare pe care le-a făcut. La căsătoria ei cu Ferdinand, rochia de mireasă i-a fost costumul național român, apoi, cunună 32 de perechi de țărani aleși din cele 32 de județe ale României, nași de cununie și de botez). Se remarcă în timpul primului război mondial îngrijind răniții,  de altfel în astfel de împrejurări o întâlnește pe Ecaterina Teodoroiu. Se implică în recunoașterea și alipirea teritorilor românești la România prin vizitele făcute în Franța, Anglia și S.U.A. În 1922 la Alba Iulia, a fost încoronată regina tuturor teritoriilor românești cuprinse în regatul României Mari. Este imposibil să nu te îndrăgostești de un astfel de personaj.

Rep.: Care perioadă din istoria României nu v-a plăcut?

Rus Susana: Perioada cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, care a contribuit la decăderea societății românești. Nu mi-a plăcut obligativitatea folosirii documentului în predarea istoriei României. Relatez amintirea unei colege care a desfășurat o lecție demonstrativă la cercul pedagogic și timpul scurt alocat  orei sau emoțiile au făcut-o să uite de  documentul de partid, asta a dus la așa zisele ,,critici constructive” scăzând valoarea lecției. Tot referindu-mă la documentul de partid, îmi amintesc că îndrumătorul meu de lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului I, domnul lector universitar Avram Andea, cu tema ,,Opera istorică a stolnicului Constantin Cantacuzino și a lui Dimitrie Cantemir, izvor pentru istoria veche și medie a României” mi-a interzis să pomenesc în lucrare documente de partid, lucru nemaipomenit pentru acele vremuri. Nu știu câți colegi care au obținut gradul didactic I au putut să facă acest lucru.

Rep.: Care vă sunt pasiunile în timpul liber?

Rus Susana: Întotdeauna mi-a plăcut să citesc, să mă informez iar după pensionare având mai mult liber, lectura mi-a îmbogățit tot mai mult nivelul cunoștințelor. Dacă înainte de revoluție am călătorit pentru a cunoaște frumusețiile țării noastre, după revoluție am reușit să călătoresc înafara țării, nu atât cât mi-am dorit, și am cunoscut puțin câteva țări din Europa, iar prin vizitarea Egiptului, am admirat civilizația străveche a Africii de Nord. Îmi place să mă relaxez cultivând flori în grădinița din fața casei și alte plante din grădina curții mele. Cred că o activitate foarte benefică este ceea ce am început în anul 2009 când, alături de colega mea, profesoara Ana Ignat am organizat un grup, la început de șase și acuma de douăzeci de foste colege, profesori și învățătoare, în general de la Școala  ,,Mihai Viteazul” pentru a ne petrece timpul în mod plăcut. Aceste întâlniri, aproape lunare ne dau posibilitatea să discutăm diferite lucruri, de a rețete de bucătărie, cărți citite, aprecieri asupra unor spectacole etc. Acum doi ani (2019) în noiembrie am organizat o întâlnire aniversară sărbătorind 10 ani de când avem plăcerea să ne petrecem timpul în mod plăcut. Cu această ocazie  fosta noastră elevă Mureșan Ileana, patroana florăriei ,,Elena” ne-a dăruit din multă dragoste un aranjament floral deosebit, în semn de respect.

Rep.: Cui doriți să-i mulțumiți pentru întreaga activitate în carieră dar și în viață?

Rus Susana: Trebuie să le mulțumesc tuturor celor celor care m-au susținut, părinților, familiei, cadrelor didactice de la școlile unde am predat care deseori m-au impulsionat pentru a depăși unele greutăți.

Bozdog Ioana Paula, eleva dnei Rus Susana, actualmente director al Colegiului Tehnic Victor Ungureanu”:

-Am început să îndrăgesc istoria încă din anii în care eram elevă de gimnaziu datorită dnei profesoare Rus Susana. Îmi amintesc cu drag de orele de istorie, când toți elevii ascultam cu sufletul la gură derularea “poveștii” unui alt domnitor sau a unei alte epoci. Eu, cel puțin, nici nu simțeam când treceau cele 50 de minute ale orei și așteptam cu nerăbdare să ascult, în următoarea oră, o nouă “poveste” interesantă și plină de tâlc. Din aceste “povești” am învățat să-mi doresc să descopăr tot mai multe evenimente istorice, am învățat să-mi doresc să citesc cărți cu subiect istoric, iar lectura lor a fost și este o plăcere și o delectare pentru sufletul meu. Dna profesor de istorie a lăsat în sufletul meu o frântură din sufletul dânsei, pe care o port și acum ca pe o comoară de mare preț pe și nimeni nu mi-o va putea lua niciodată.

Jomolean Cecilia, elevă la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” în anii 1984:

-Sărut-mâna și mult respect profesiei de dascăl. Efort și multă dragoste pentru a ne deschide porțile unor lumi uitate, timp și răbdare  cultivând imaginația pentru a reconstrui trecutul. Au trecut mulți ani de atunci dar rămân în memorie  momente grozave petrecute pe băncile școlii. Era multă veselie, tinerețe, era sunetul clopoțelului, glasul profesorilor, glumele colegilor, bucuria de a sta alături de prieteni, de a învăța lucruri noi, de a-ți forma bagajul și limbajul ce iți vor folosi apoi în viață. Profesoara mea de istorie îmi va rămâne mereu în amintire serioasă, zâmbitoare, întelegătoare, cartea mea  de istorie vie si fermecătoare. Un gând frumos pentru dânsa, pentru tot ce ne-a dăruit și ne-a învățat, pentru răbdarea ei și stăruința sa, pentru dragostea ei de carte, de istorie. O îmbrățișare în prezent, fără timp, cu dragoste constantă din partea unei eleve…

Lăcătuș Nicușor, elev în clasa dirigintei Rus Susana din anii 1980:

-Îmi amintesc cu mare plăcere despre profesoara mea de istorie și diriginta mea de suflet.  Așa cum toți copiii care veneau la școală aveau o mamă, eu și colegii mei, care eram crescuți în Casa de Copii simțeam, prin felul domniei sale de a fi,  că o aveam ca mamă pe dna diriginte Rus Susana. S-a îngrijit de mine și nu numai, ci și de ceilalți colegi, să nu ne lipsească  ceva. Când erau excursii, sau se organiza câte-o serbare,  avea grijă ca și noi să avem pachețelul cu alimente și dulciuri. Ne lua și pe noi în excursii, sau pe la muzee, pentru noi era ceva fantastic.  Pe acestă cale mă înclin cu respect și îi spun un sincer, mulțumesc.

Anca Horațiu, elev în clasa dirigintei Rus Susana din anii 1980:

-Era prin anul 1981-1983, în clasa a VI-a când în cadrul uneilecții deschise la dirigenție a trebuit să prezint un material despre prieteniile care se leagă între pionierii români și pionerii altorstate socialiste, în timpul vacanțelor din taberele internaționale de la Năvodari. Pe lângă descrierea acțiunilor comune cu tinerii din Germania, Angola, Palestina și Rusia, m-a pus naiba să povestesc și despre conversațiile avute cu rușii în legatură cu războiul din Afganistan. Am mai adăugat un fel de rezumat la zi auzit la radio Europa Libera și încântat, am plecat în banca mea. Seara, domnul Mirea, vecinul nostru și profesor de istorie vine șistă de vorbă cu tata și-i transmite elegant mesajul doamneidiriginte și sfatul său…’’nu mai lasați copilul să asculte radio Europa Liberă, să nu vă ia la ochi securitatea’’. Vă dați seama cea urmat după pleacarea vecinului. A doua zi la școală, dirigintamea nu a zis o vorbă, doar m-a luat de după umeri și m-a strânspărintește lângă dânsa. Ochii însă îi zâmbeau de după ochelarii fumurii. A rămas pentru mine un model de dascăl adevărat, care recompensa performanța, era fermă și nu tolera indisciplina. Când ne preda, era transfigurată și vocea sa calmă și blândă ne purta de-a lungul imperiului Roman, în timpul principatelor române  sau pe fronturile războialor mondiale. Deși ne-am mai întâlnit scurt de câteva ori de-a lungul timpului, nu am reușit niciodată să-i multumesc, încerc să o fac acuma, Sărut mâna și mulțumesc doamna dirigintă Rus.

Șandor Simona, eleva  dnei Rus Susana, actualmente director la Clubul Copiilor Câmpia Turzii:

-Pe doamna profesor o port în suflet ca pe amintirea vie, frumoasă a unor vremuri dragi mie, demult apuse, amintirea inocenței de elev din clasele gimnaziale.  După ani, destinul mi-a hărăzit să mă întorc la școala mea dragă, ca profesor la catedra de limba și literatura română, timp în care am crescut odată cu elevii mei, îndrumată fiind pentru a nu știu câta oară de cei care mi-au fost dascăli iubiți, părinți spirituali, de cei care și-au picurat sufletul cu multă dăruire în ceea ce avea să devină… vocația mea profesională.  Doamnei profesor Rus îi port un respect aparte și o apreciere deplină pentru sobrietatea și disciplina, pentru zâmbetul și seninătatea jucăușă care au revelat-o în devenirea mea. Sunt onorată de a-i fi fost elevă și, mai mult, de a-i fi fost colegă de breaslă. Mă înclin cu apreciere și respect în fața celei cu care m-am însoțit câțiva ani buni în periplul meu didactic. Căci acum înțeleg mai bine ca oricând cum dascălul formează oameni „după chipul și asemănarea sa”, regăsindu-se în fiecare copil căruia i-a modelat personalitatea.

Sursa: Ziarul 21, Nicușor Lăcătuș, 22 iulie 2021,