18 octombrie 2019, 14:09
Ziarul 21 începe o nouă serie de interviuri. După ce am adus la lumina tiparului poveștile de viață ale actorilor teatrului turdean “Aureliu Manea”, iar apoi ale artiştilor plastici din Turda şi Câmpia Turzii, Ziarul 21 doreşte ca de această dată să vă prezinte poveștile dascălilor din Turda și Câmpia Turzii, oameni remarcabili care au predat sau care încă predau la şcolile din zona noastră şi nu numai. Ei bine, cap de listă la această serie de intervuri nu putea fi altcineva decât Aurel Căluşer care la momentul interviului, cu o modestie deosebită acesta spunea că: “nu aş vrea să fiu un reprezentat al sistemului de învățământ din Câmpia Turzii”.
Câmpia Turzii trebuie să fie mândră cu un asemenea om ca Aurel Căluşer, acest oraş a fost binecuvântat, dintotdeauna cu dascăli bine pregătiți, din mâna cărora au ieşit oameni, pe care încă în mare parte îi are. Domnul învățător a lucrat în mai multe instituții de învățământ din oraş, este de 30 de ani la Şcoala “Mihai Viteazu” din Câmpia Turzii, dar şi în mediul rural, peste tot pe unde a fost a încercat să atragă copiii către școală, în opinia dânsului există concurența psihologică a modelului.
Sunt foarte mulți factori care concură la reuşita procesului instructiv – educativ, acum 45 de ani se lucra mai mult pe matematică, geografia de clasa a IV-a de acum 45 de ani conținea mult mai multe elemente decât geografia de astăzi, istoria era puțin diferită de clasa a VIII-a, dar, spune dânsul că nu este nici pedagogul, nici psihologul care să facă afirmații foarte pertinente. Totuşi volumul de muncă era mai mare înainte decât acum.
Astăzi la ce suntem deficitari, domnul învățător crede că sunt foarte multe lucuri forțate, introduse în sistemul de învățământ, care unele, probabil nu îşi au rostul, poate că în urmă cu zeci de ani sistemul se ocupa mai mult de copil decât de alte componente care sunt prioritare astăzi, copiii noștri au nevoie să primească un sprijin deosebit. Faptul că de 30 de ani lucrează într-o şcoală unde era şi este numită şcoala din cartierul muncitoresc, elevii nu primeau foarte mare ajutor din partea părinților, învățau mai mult, repetau mai mult acasă. Tot ce apare nou consideră că sunt componente ale progresului, domnul învățător spune că nu este împortivă, dar cu toate aparatele sofisticate dacă nu lucrezi şi cu capul, mare lucru nu faci, aici pentru că dânsul lucrează cu cei mici şi a lucrat cu sufletul şi cu inima deschisă întototdeuna de când se ştie, ne mărturisește că, dacă ar putea să o ia de la început s-ar face tot dascăl, deşi este fiu de țăran, i-a plăcut şi sapa care îi place în continuare, în gluma le mai spunea prietenilor că i-a plăcut stiloul de buzunar dar şi stiloul de umăr, adică sapa. Chiar şi astăzi îi place în continuare grădina îi plac plantele şi tot ce ține de grădinărit, copii şi flori.
Elementele care țin de pregătirea unui copil, necesită învățare și acasă, oricât s-ar spune şi aici poate îl contrazic mulți pedagogi, oricât s-ar baza învățământul pe memorare, nu mai există în manualul claselor mici, poezii, poezia este componenta care dezvoltă foarte mult memoria copilului, nu totul se memorează, se lucrează diversificat, cu o sumedenie de tipuri de exerciții care dezvoltă gândirea, fără memorare nu se face nimic, orice profesie se bazează pe repetiție, pe exercițiu, exercițiul neapărat antrenează memoria şi memorarea.
„Dacă până acum 15-20 de ani aveam grijă de scris, pentru că era componentă a procesului educativ, pentru că era ora de caligrafie, acum din păcate nu mai avem acea oră, iar acum un sfert din copii după doi, trei ani de şcoală, chiar dacă stăpânesc scrisul nu îl mai înțelegi şi la fel dacă lipseşte, o oră foarte importantă, din cel puțin două trei clase, chiar dacă o parte din elementele care au dispărut le găsim în alte materii, educație civică, lecția de limba română, eu aş fi fost de acord să rămână ca ora distinctivă, o oră de dezvoltarea vorbirii, unde se exersau dramatizările, programe, mici proiecte, programe artistice, poezii, cântece şi poveste, povestea care este legată de citit, un factor care nu mai conține elementul față de citit, este şi lipsa poveştii. Probabil, acasă, părinții nu mai au timp să le spună copiilor poveşti, la scoală ora în care se puteau spune poveşti a fost eliminată, iar povestea lipseşte din copilăria copiilor.”
Toți copii mai nou, vor să fie fotbalişti, dacă mergi într-o şcoală şi întrebi un copil de 8-10 ani ce își dorește să facă pe viitor, toți ar vrea să devină medici, ingineri sau profesori, la 14 ani puțini copii sunt conştienți ce vor să devină cu adevărat, la absolvirea clasei a VIII-a poți să ai diferite înclinații, fie native, fie impuse de părinți. Toată viața este un concurs, de aceea la orice stadiu ar fi bine să fie cu admitere, pentru o departajare, iar dacă mergi pe baza unei admiteri poate că nu ai regrete. Domnul învățător ne spune că ajuns la liceul pedagocic, nu voia atunci să devină dascăl, a dat examen la liceul Energetic, avea un prieten foarte bun care intrase acolo, era o concucrență fantastică, din păcate sau din fericire nu a intrat acolo şi a urmat cursurile liceului pedagocic, iar dacă acum, ne mărturisește că dacă ar fi să o ia de la capăt tot învățător ar vrea să fie.
Vârsta de 6 ani coincide cu intrarea copilului în şcoală, acum 20-30 de ani, mai mulți copii aveau o oarecare independență şi aveau mai multe responsabilități, își purtau cheia de la casă la gât şi veneau singuri de la şcoală, trebuiau să se organizeze pănă se întorceau părinții de la serviciu ,,astăzi prea mult se insită pe grija față de copil, să îi ducem noi ghiozdanul să nu pățească ceva, să aibă tot ce are nevoie. Se insistă prea mult pe această componentă şi nu îi lăsăm să aibă o adevărată copilărie, jocul să fie joc, dar să îi creăm şi condițiile prin care să il atragem şi ca dascăl şi ca părinte să îşi vadă de munca lor, de şcoală. Din păcate poate că lipseşte acea independență a copiilor şi acea conştientizare că trebuie să îşi ducă munca la bun sfârştit atât la şcoală cât şi acasă”.
Aurel Căluşer vede apariția telefonului în viața copiilor ca o evoluție, la fel cum a apărut şi televiziunea în România acum mai bine de 50 de ani, este mai mult entuziasm, toate mijloacele apărute astăzi nu sunt în dispută sau în concurență cu actul educațional, telefoanele noi şi toate dispozitivele inteligente apărute în ultima vreme, fac parte din progresul societății, dezvoltarea este mult mai rapidă decât înainte, dar să nu se uite faptul că oricând omul are nevoie de cap, totul se lucrează cu capul, nu instrumentul crează tot, omul crează intrumentul.
„La momentul actual suntem supra încărcați nu neapărat cu disciplinele pe care le predăm, cu acea componentă a birocrației care te obligă să te ocupi de hârtii exagerat de mult, nu asta este esența învâțamântului. Important este să găseşti metodelele cele mai bune să îl duci pe copil pe calea cea bună, dintr-o clasă nu poți să îi asiguri pe toți că vor face paşi mari dar fiecare în felul său va face un pas înainte. Principalul obiectiv este să fii un model şi dacă se poate să fii sprijinit şi pentru alte modele din jur, si din păcate aceste multe modele nu toate sunt bune”.
Sursa: Ziarul 21 Andrei Pacurar, 18 octombrie 2019
Centru de Plasament Câmpia Turzii 